Observatii
dupa ultima revenire in tara …
Tocmai
ma intorsesem dintr-o vizita in tara, dupa vreo 3 ani de absenta,
cand cineva a scris, disperat si neconsolat pe Facebook, ca nu “s-a
schimbat nimic.” Ca “tot aceleasi elemente conduc tara” si ca
furtul, minciuna, penuria de tot felul sunt inca la putere. Banuiam
ca se refera la faptul ca nu s-a schimbat nimic de 29 de ani de la
Revolutie, ceea ce stiu sigur ca ar fi un ne-adevar. Inteleg ca sunt
inca multe persoane in locuri inalte care lasa de dorit in ceea ce
priveste moralitatea, loialilatea fata de electorat, si chiar si
pregatirea profesionala, dar a spune ca “nu s-a schimbat nimic”
mi s-a parut eronat. “Nimicul”
e o masura enorma, in absentia.
Cel
putin nu am vazut fapte concrete care sa sustina aceasta declaratie
in ultima mea vizita in tara, sau mai precis in Iasi, orasul meu
natal.
Stiu
ca multi vor citi aici si nu vor fi de acord cu mine, ci cu persoana
de pe Facebook care mentinea status quo-ul romanesc. Dar va spun
sincer din experienta mea de privitor din “afara” de mai bine de
20 de ani de acum, ca lucrurile s-au schimbat. Si chiar s-au schimbat
mult si inspre bine. De la cosurile de gunoi si bancile care abunda
strazile din orice cartier, pana la zambetul mai des, mai benevolent
al iesenilor – s-au schimbat multe. As vrea din suflet ca cei din
tara sa vada acest lucru si sa continue sa propagheze aceasta
schimbare.
Mergand
prin Iasi mi se pare ca merg printr-un oras in care numai scheletul e
cel al orasului in care am crescut. Dar carnea, pielea, muschii,
arterele de sange sunt noi si vibrand de viata si posibilitati!
S-au
schimbat strazi, cartiere intregi si tot ce tine de urbanistica –
statii de tramvai, autobuz, chiar configuratia strazilor e schimbata
in locuri pe ici - pe colo. S-au schimbat pana si numele unor strazi
– ma temeam sa dau numele strazilor la soferii de taxiuri ca nu
stiam daca le cunosc pe cele cu care am crescut eu. S-au construit
poduri peste Bahlui (ca Podul Cantemir) si s-au reparat altele (ca
fostul Pod de Lemn). Bahluiul in sine, desi tot murdar, e alt rau
decat cel pe care mi l-aduc aminte din copilarie. Iasul e mai curat,
mai modern, mai deschis decat il situ de 40 si ceva de ani de acum.
Zona
Palas a vazut o dezvoltare enorma in ultimii 3-5 ani cel putin. Ceea
ce s-a creat acolo, nu numai ca si urbanistica, dar ca si mediu de
cultura si agrement pentru ieseni e o schimbare in bine din multe
puncte de vedere. Si iesenii pentru prima data intr-o perioada mult
prea lunga, sunt mandri de schimbarea aceasta. Se opresc in drum de
la servici la o inghetata, la o bere, la o intalnire cu prieteni si
colegi si se bucura de viata – ceea ce eu nu mi-aduc aminte sa o fi
vazut prea des nici acum 10 ani! Parcurile din Copou au avut, de
asemenea, parte de o revitalizare completa – sunt la fel de
atemporale ca si pe vremea anilor mei de facultate, mustesc de
istorie, dar poarta noi haine de curatenie si de comfort.
Mai
sunt locuri vechi si daramate prin Iasi, totul nu este renovat, dar
aceste locuri sunt mai putine ca altadata si sunt mai mult marturie a
istoriei orasului mai mult decat o marturie a delasarii conducerii.
Si munca inca va continua, din cate mi-am putut da seama.
Cineva
a avut nu numai banii dar si vointa de a face aceste schimbari, ceea
ce spune mult, mai ales pentru un oras din Moldova unde timpul
cateodata sta in loc decenii de a randul.
Am
fost surprinsa ca peste tot se plateste cu un card bancar la fel de
des ca si acum 3 ani cu bani cash. Am mers de data aceasta de multe
ori la alimentara si am observat ca la fiecare om care platea cu bani
cash (parintii mei inclusiv) erau patru sau cinci care foloseau card
pentru plata. Din punctul meu de vedere, aceasta este o schimbare
extraordinara in modul de a privi si organiza viata de zi cu zi: cand
oamenii au incredere in banci si folosesc carduri in loc de banii
pusi la saltea se sare imediat in alt sistem de valori unde timpul
(mai ales) si convenienta se masoara altfel. Pentru mine, e un
indiciu clar ca lucrurile s-au schimbat si au evoluat, nu involuat.
Am
avut nevoie de un hotel in Bucuresti in drum inapoi spre State: am
rezervat hotelul langa aeroport pe internet, prin Orbitz. Cand am
ajuns in aeroport am dat telefon la hotel si au trimis taxiul
hotelului (shuttle) sa ne ia de la aeroport si sa ne aduca la hotel,
pe gratis. Acelasi shuttle fara plata (si cu aer conditionat) ne-a
dus inapoi la aeroport a doua zi. Doamna care a raspuns la telefon
cand am sunat hotelul sa ii spun ca suntem ajunsi la aeroport si
asteptam sa trimita taxiul a fost draguta, politicoasa si serviabila.
Mi-aduc
aminte cand mergeam la Costinesti vara si nu puteam face rezervari
dinainte la hotel si cand ajungeam la mare ne cerea bacsis intai pana
sa ne dea o camera, desi aveau camere libere. Civilizatia pe care am
gasit-o in ultima noastra vizita in turism si comert e la ani lumina
departare de acele vremuri.
Am
fost enorm de surprinsa ca nu mai trebuie platite bacsisuri si mite
ilogice pentru a obtine un serviciu de la cineva. Cand am ajuns in
Iasi ni s-au pierdut bagajele intre Bucuresti si Iasi. Personalul de
la aeroportul iesean a fost un exemplu de profesionalism si
cumsecadenie. Chiar daca au durat mai mult de 24 de ore si doua
excursii pana la aeroport sa le recuperam, nu a trebui sa platim
bacsis ca sa vorbeasca lumea cu noi si nici “sa le trecem prin
vama.” Totul a fost profesional si foarte eficient. Amintindu-mi de
ultima data cand mi-am reinnoit pasaportul in tara (acuma 18 ani)
cand a trebuit sa platesc mita ca sa pot sa il obtin (desi era
dreptul meu de cetatean roman de a avea pasaport in ordine), mi s-a
parut ca sunt in alta tara acum, si nu tot in Romania. Mita si
bacsisul fara nici o logica, mita dezumanizanta care iti rade in fata
ca esti mai putin decat un om, e ceea ce m-a impulsionat cel mai mult
sa plec, si ma bucur ca lucrurile s-au schimbat din punctul asta de
vedere. Nu sunt naiva, stiu ca din pacate ele mai exista la multe
alte servicii, dar traiesc cu speranta ca incetul cu incetul vor
putea disparea din viata de zi cu zi a romanului.
Poate
ceea ce m-a surprins cel mai mult nu au fost faptul ca se gasesc in
magazine aceleasi produse pe care le gasim noi in afara, si ca
restaurantele au menu-uri mai laborioase si diverse decat orice
restaurant la care am mancat in SUA, dar faptul ca lumea exista
coeziv cu aceste realitati. Nu se mai spune “ei, dar la noi nu
sunt ca la ei” (adica 'in afara'), se spune ca “acuma
este si la noi de toate, dom'le”.
Pe
vremea mea, adica inainte de 1998 cand am plecat din tara, era o
disctinctie clara intre ce e posibil inauntru
si ce e posibil in
afara.
Liiceanu vorbea de limite reale si ireale. Ei, asta era o limita
foarte reala in trecut. Acuma simt si vad clar ca linia diferentelor
intre cele doua lumi este mult mai estompata. Am asistat din afara si
prin ochii familiei mele inca ramasa in tara la estomparea aceasta de
ani de zile de acum. Dar anul acesta lucrurile au fost si mai clare.
Aducerea Romaniei la numitor comun cu Europa nu mai e o realitate de
neimaginat, dar acum pare mai mult o realitate accesibila tuturor. Si
asta a fost faptul frapant si decisiv in a spune ca intr-adevar
lucrurile
s-au schimbat.
Oamenii
isi permit,
cum spunem noi, sa accceseze aceste schimbari. Am vazut lume mai
multa in restaurante, la gradini de vara, la magazine ne-alimentare
decat am vazut vreodata. Si oamenii sunt mai calmi, mai zambitori,
mai afabili, scot un ban din buzunar cu un zambet pe buze si nu cu o
grimasa in care e impietrita frica zilei de maine. Pentru prima data
in 20 de ani de cand ma reintorc in tara am vazut multi tineri care
au copiii mici si sunt fericiti, nu intristati de povara zilei.
Strainii
spuneau imediat dupa 1989 ca romanii au uitat sa zambeasca. Anul
acesta am vazut mult romani nu zambind, dar si razand copios,
tratandu-se la o bere rece in mijlocul unei saptamani calduroase la o
gradina de vara, sau asteptand nepotii de la scoala pe banca din fata
blocului. Tot se vorbeste despre “ce e de mancare” mai des decat
“ce citesti” dar mancarea e azi intr-un context de petrecere si
de adunare cu cei apropiati si nu de supravietuire.
Candva,
cineva, undeva, intregul popor, a schimbat multe in cel putin
ultimii 20 de ani. Cand locuiesti cu cineva zi de zi nu iti dai seama
ca imbratranesc si cat de mult se schimba. Dar va spun eu sincer, din
observatia mea de semi-turist: s-au schimbat multe in Romania.
O
sa spuneti ca da s-au schimbat ca lumea merge la munca in Europa si
are bani. Si asta e, cu siguranta, un lucru trist, inca. Dar simplul
fapt ca putem merge in Europa si face bani fara a fi persecutati si
fara a ne pierde identitatea e o schimbare enorma. Tin minte in anii
dinainte de Revolutie cum guvernul iti baga familia la inchisoare
daca aevai rude in
afara, sau
orice dovada de legatura cu cei din afara.
Sigur ca s-au facut toate cu multe sacrificii, dar ce se poate oare
face in viata fara ele?! Fara a renunta la anumite lucruri si a vedea
progres si a caladi o viata mai buna?!
Oricare
ar fi motivele schimbarilor, sunt schimari in bine si in frumos si
bine de salutat. Ca orice progres, nu vine fara sacrificii si fara
durerile de rigoare ale re-invatarii a unui nou cod de viata. Un
lucru pentru care ma rog si pe care il sper din suflet este ca cei
din tara sa fie constienti de aceste schimbari si sa continue sa le
sustina. Revolutia e inevitabila, si mersul inapoi in istorie nu mai
e posibil, oricat de mult ar incerca cei rau intentionati. Eu zic ca
toti cei din tara trebuie sa fie mandri ca au sarit peste decenii de
istorie si au ajuns departe intr-un timp relativ scurt, iar
sacrificiile lor isi vad clar roadele in mai bine. Pentru fiecare
zambet nou, pentru fiecare copil abia nascut, pentru fiecare
cumparatura din placere si nu din obligatie fiecare roman din tara ar
trebui sa fie mandru.
Stiu
ca viata e altfel la tara si Romania ramane o tara majoritar rurala.
Stiu ca aceste progrese nu sunt vazute egal in toata tara. Dar cred
ca tot ceea ce s-a realizat pana acum ar trebui sa fie un exemplu
bun, acea proverbiala linie argintie la marginea unui nor negru care
promite existenta soarelui, care sa promita tuturor celor din tara ca
se poate si mai bine. Ca lucrurile, cu rabdare, cu bani, si conducere
de rigoare, se pot schimba, si se pot schimba in bine. Si speram ca
peste ani aceste realizari sa infiltreze cu adevarat toate colturile
tarii, oricat de indepartate.
Sper
ca toti cei din tara sa gaseasca aceasta dorinta de a evolua in bine
in tot ceea ce isi propun si in tot ceea ce realizeaza, si sa fie
constienti ca schimbarile in si mai bine le sunt numai lor in
putinta. Numai lor in mana.
