Monday, June 11, 2018

Back to Nature


We've replaced the dry, Rocky Mountains air of the desert with the watery, hot, buggy and muggy air of The South. The kind of air you see in a photo, like a light white film between all the other elements. It's material ...

We've replaced the snowy rocky peaks with miles and miles of lakes, hiding underneath green lush brush, behind tall, straight-up, squeaky pines …

We've replaced the multi-color carpet of summer flowers on mountain pastures with tons and tons of mushrooms from so much rain and humidity …

We've replaced the harsh, hot red rocks with soft, wet, green moss …

We've traded the million star-studded sky, a glorious carpet in the dark night of the desert, for the hundreds of earthly sparks of the lightning bugs over the thick, green, forest floor … Traded wishing upon a falling star for wishing upon a firefly …

We've traded scarceness of the swirly and crooked junipers, the fragrant and harsh to the touch sage, the cactus for the abundance of pine trees, stocky and bulky oaks, for sub-tropical fig tree-like thickets, and so many more species of plants, bushes, and trees than I care to remember …

We've replaced the dry and hard hidden desert trails winding up and down mountain cliffs with clearly pathwayed pine needle-covered trails winding around lakes …

We've replaced the trout in the rare stream with turtles in every lake that we walked by …

We've replaced the cool night breeze and cross-winds in our camper, from both windows being left open at night, with the noisy air conditioning unit. Windows tightly shut this time – no escape from humidity otherwise, not even at night …

We've traded the desert dust in and on our shoes with itchy bug bites and burning welts …

But the beans tasted just as sweet and the sleep was just as deep as ever. Just like with every camping trip before, our batteries are recharged, and we're turning back to our routines with the same amount of peace and gratefulness and awareness that life could be simpler and yet so rich.

We're camping in NC. It's definitely not anything like camping in The Rockies. But that's just it: it's just a different experience, and by no means a lesser one. This is what here is now, and we're taking it in wholly: the breathing of the land, the vibrations of everything that's alive and ready for a new year in the wilderness, the closeness to quiet, and God is still the same, in whatever dialect, and whatever the latitude.

If you want to know what's important, what is really, truly important in this world, go and speak to a tree, or a hill, or a star, or a star-like bug. Or better yet: speak not at all, but listen. Get lost and lose judgment. Just take everything in. Let nature in and allow her to awaken your senses. There is so much to learn! I can promise you it will not always be comfortable, but it always be worth it.



Click the picture for the whole album of the latest camping trip, exploring Holly Point Campground and Durant Nature Preserve in NC

Sunday, June 10, 2018

Uitandu-ma in Urma cu 20 de Ani


Observatii dupa ultima revenire in tara …

Tocmai ma intorsesem dintr-o vizita in tara, dupa vreo 3 ani de absenta, cand cineva a scris, disperat si neconsolat pe Facebook, ca nu “s-a schimbat nimic.” Ca “tot aceleasi elemente conduc tara” si ca furtul, minciuna, penuria de tot felul sunt inca la putere. Banuiam ca se refera la faptul ca nu s-a schimbat nimic de 29 de ani de la Revolutie, ceea ce stiu sigur ca ar fi un ne-adevar. Inteleg ca sunt inca multe persoane in locuri inalte care lasa de dorit in ceea ce priveste moralitatea, loialilatea fata de electorat, si chiar si pregatirea profesionala, dar a spune ca “nu s-a schimbat nimic” mi s-a parut eronat. “Nimicul” e o masura enorma, in absentia.

Cel putin nu am vazut fapte concrete care sa sustina aceasta declaratie in ultima mea vizita in tara, sau mai precis in Iasi, orasul meu natal.

Stiu ca multi vor citi aici si nu vor fi de acord cu mine, ci cu persoana de pe Facebook care mentinea status quo-ul romanesc. Dar va spun sincer din experienta mea de privitor din “afara” de mai bine de 20 de ani de acum, ca lucrurile s-au schimbat. Si chiar s-au schimbat mult si inspre bine. De la cosurile de gunoi si bancile care abunda strazile din orice cartier, pana la zambetul mai des, mai benevolent al iesenilor – s-au schimbat multe. As vrea din suflet ca cei din tara sa vada acest lucru si sa continue sa propagheze aceasta schimbare.

Mergand prin Iasi mi se pare ca merg printr-un oras in care numai scheletul e cel al orasului in care am crescut. Dar carnea, pielea, muschii, arterele de sange sunt noi si vibrand de viata si posibilitati!

S-au schimbat strazi, cartiere intregi si tot ce tine de urbanistica – statii de tramvai, autobuz, chiar configuratia strazilor e schimbata in locuri pe ici - pe colo. S-au schimbat pana si numele unor strazi – ma temeam sa dau numele strazilor la soferii de taxiuri ca nu stiam daca le cunosc pe cele cu care am crescut eu. S-au construit poduri peste Bahlui (ca Podul Cantemir) si s-au reparat altele (ca fostul Pod de Lemn). Bahluiul in sine, desi tot murdar, e alt rau decat cel pe care mi l-aduc aminte din copilarie. Iasul e mai curat, mai modern, mai deschis decat il situ de 40 si ceva de ani de acum.

Zona Palas a vazut o dezvoltare enorma in ultimii 3-5 ani cel putin. Ceea ce s-a creat acolo, nu numai ca si urbanistica, dar ca si mediu de cultura si agrement pentru ieseni e o schimbare in bine din multe puncte de vedere. Si iesenii pentru prima data intr-o perioada mult prea lunga, sunt mandri de schimbarea aceasta. Se opresc in drum de la servici la o inghetata, la o bere, la o intalnire cu prieteni si colegi si se bucura de viata – ceea ce eu nu mi-aduc aminte sa o fi vazut prea des nici acum 10 ani! Parcurile din Copou au avut, de asemenea, parte de o revitalizare completa – sunt la fel de atemporale ca si pe vremea anilor mei de facultate, mustesc de istorie, dar poarta noi haine de curatenie si de comfort.

Mai sunt locuri vechi si daramate prin Iasi, totul nu este renovat, dar aceste locuri sunt mai putine ca altadata si sunt mai mult marturie a istoriei orasului mai mult decat o marturie a delasarii conducerii. Si munca inca va continua, din cate mi-am putut da seama.

Cineva a avut nu numai banii dar si vointa de a face aceste schimbari, ceea ce spune mult, mai ales pentru un oras din Moldova unde timpul cateodata sta in loc decenii de a randul.

Am fost surprinsa ca peste tot se plateste cu un card bancar la fel de des ca si acum 3 ani cu bani cash. Am mers de data aceasta de multe ori la alimentara si am observat ca la fiecare om care platea cu bani cash (parintii mei inclusiv) erau patru sau cinci care foloseau card pentru plata. Din punctul meu de vedere, aceasta este o schimbare extraordinara in modul de a privi si organiza viata de zi cu zi: cand oamenii au incredere in banci si folosesc carduri in loc de banii pusi la saltea se sare imediat in alt sistem de valori unde timpul (mai ales) si convenienta se masoara altfel. Pentru mine, e un indiciu clar ca lucrurile s-au schimbat si au evoluat, nu involuat.

Am avut nevoie de un hotel in Bucuresti in drum inapoi spre State: am rezervat hotelul langa aeroport pe internet, prin Orbitz. Cand am ajuns in aeroport am dat telefon la hotel si au trimis taxiul hotelului (shuttle) sa ne ia de la aeroport si sa ne aduca la hotel, pe gratis. Acelasi shuttle fara plata (si cu aer conditionat) ne-a dus inapoi la aeroport a doua zi. Doamna care a raspuns la telefon cand am sunat hotelul sa ii spun ca suntem ajunsi la aeroport si asteptam sa trimita taxiul a fost draguta, politicoasa si serviabila.

Mi-aduc aminte cand mergeam la Costinesti vara si nu puteam face rezervari dinainte la hotel si cand ajungeam la mare ne cerea bacsis intai pana sa ne dea o camera, desi aveau camere libere. Civilizatia pe care am gasit-o in ultima noastra vizita in turism si comert e la ani lumina departare de acele vremuri.

Am fost enorm de surprinsa ca nu mai trebuie platite bacsisuri si mite ilogice pentru a obtine un serviciu de la cineva. Cand am ajuns in Iasi ni s-au pierdut bagajele intre Bucuresti si Iasi. Personalul de la aeroportul iesean a fost un exemplu de profesionalism si cumsecadenie. Chiar daca au durat mai mult de 24 de ore si doua excursii pana la aeroport sa le recuperam, nu a trebui sa platim bacsis ca sa vorbeasca lumea cu noi si nici “sa le trecem prin vama.” Totul a fost profesional si foarte eficient. Amintindu-mi de ultima data cand mi-am reinnoit pasaportul in tara (acuma 18 ani) cand a trebuit sa platesc mita ca sa pot sa il obtin (desi era dreptul meu de cetatean roman de a avea pasaport in ordine), mi s-a parut ca sunt in alta tara acum, si nu tot in Romania. Mita si bacsisul fara nici o logica, mita dezumanizanta care iti rade in fata ca esti mai putin decat un om, e ceea ce m-a impulsionat cel mai mult sa plec, si ma bucur ca lucrurile s-au schimbat din punctul asta de vedere. Nu sunt naiva, stiu ca din pacate ele mai exista la multe alte servicii, dar traiesc cu speranta ca incetul cu incetul vor putea disparea din viata de zi cu zi a romanului.

Poate ceea ce m-a surprins cel mai mult nu au fost faptul ca se gasesc in magazine aceleasi produse pe care le gasim noi in afara, si ca restaurantele au menu-uri mai laborioase si diverse decat orice restaurant la care am mancat in SUA, dar faptul ca lumea exista coeziv cu aceste realitati. Nu se mai spune “ei, dar la noi nu sunt ca la ei” (adica 'in afara'), se spune ca “acuma este si la noi de toate, dom'le”.

Pe vremea mea, adica inainte de 1998 cand am plecat din tara, era o disctinctie clara intre ce e posibil inauntru si ce e posibil in afara. Liiceanu vorbea de limite reale si ireale. Ei, asta era o limita foarte reala in trecut. Acuma simt si vad clar ca linia diferentelor intre cele doua lumi este mult mai estompata. Am asistat din afara si prin ochii familiei mele inca ramasa in tara la estomparea aceasta de ani de zile de acum. Dar anul acesta lucrurile au fost si mai clare. Aducerea Romaniei la numitor comun cu Europa nu mai e o realitate de neimaginat, dar acum pare mai mult o realitate accesibila tuturor. Si asta a fost faptul frapant si decisiv in a spune ca intr-adevar lucrurile s-au schimbat.

Oamenii isi permit, cum spunem noi, sa accceseze aceste schimbari. Am vazut lume mai multa in restaurante, la gradini de vara, la magazine ne-alimentare decat am vazut vreodata. Si oamenii sunt mai calmi, mai zambitori, mai afabili, scot un ban din buzunar cu un zambet pe buze si nu cu o grimasa in care e impietrita frica zilei de maine. Pentru prima data in 20 de ani de cand ma reintorc in tara am vazut multi tineri care au copiii mici si sunt fericiti, nu intristati de povara zilei.

Strainii spuneau imediat dupa 1989 ca romanii au uitat sa zambeasca. Anul acesta am vazut mult romani nu zambind, dar si razand copios, tratandu-se la o bere rece in mijlocul unei saptamani calduroase la o gradina de vara, sau asteptand nepotii de la scoala pe banca din fata blocului. Tot se vorbeste despre “ce e de mancare” mai des decat “ce citesti” dar mancarea e azi intr-un context de petrecere si de adunare cu cei apropiati si nu de supravietuire.

Candva, cineva, undeva, intregul popor, a schimbat multe in cel putin ultimii 20 de ani. Cand locuiesti cu cineva zi de zi nu iti dai seama ca imbratranesc si cat de mult se schimba. Dar va spun eu sincer, din observatia mea de semi-turist: s-au schimbat multe in Romania.

O sa spuneti ca da s-au schimbat ca lumea merge la munca in Europa si are bani. Si asta e, cu siguranta, un lucru trist, inca. Dar simplul fapt ca putem merge in Europa si face bani fara a fi persecutati si fara a ne pierde identitatea e o schimbare enorma. Tin minte in anii dinainte de Revolutie cum guvernul iti baga familia la inchisoare daca aevai rude in afara, sau orice dovada de legatura cu cei din afara. Sigur ca s-au facut toate cu multe sacrificii, dar ce se poate oare face in viata fara ele?! Fara a renunta la anumite lucruri si a vedea progres si a caladi o viata mai buna?!

Oricare ar fi motivele schimbarilor, sunt schimari in bine si in frumos si bine de salutat. Ca orice progres, nu vine fara sacrificii si fara durerile de rigoare ale re-invatarii a unui nou cod de viata. Un lucru pentru care ma rog si pe care il sper din suflet este ca cei din tara sa fie constienti de aceste schimbari si sa continue sa le sustina. Revolutia e inevitabila, si mersul inapoi in istorie nu mai e posibil, oricat de mult ar incerca cei rau intentionati. Eu zic ca toti cei din tara trebuie sa fie mandri ca au sarit peste decenii de istorie si au ajuns departe intr-un timp relativ scurt, iar sacrificiile lor isi vad clar roadele in mai bine. Pentru fiecare zambet nou, pentru fiecare copil abia nascut, pentru fiecare cumparatura din placere si nu din obligatie fiecare roman din tara ar trebui sa fie mandru.

Stiu ca viata e altfel la tara si Romania ramane o tara majoritar rurala. Stiu ca aceste progrese nu sunt vazute egal in toata tara. Dar cred ca tot ceea ce s-a realizat pana acum ar trebui sa fie un exemplu bun, acea proverbiala linie argintie la marginea unui nor negru care promite existenta soarelui, care sa promita tuturor celor din tara ca se poate si mai bine. Ca lucrurile, cu rabdare, cu bani, si conducere de rigoare, se pot schimba, si se pot schimba in bine. Si speram ca peste ani aceste realizari sa infiltreze cu adevarat toate colturile tarii, oricat de indepartate.

Sper ca toti cei din tara sa gaseasca aceasta dorinta de a evolua in bine in tot ceea ce isi propun si in tot ceea ce realizeaza, si sa fie constienti ca schimbarile in si mai bine le sunt numai lor in putinta. Numai lor in mana.

Friday, June 08, 2018

The Death of a Bright Star

There come days in my life where it gets dark. Really, really dark ... I am sure I am not alone in this. I am sure many of us have days where we lose something - a dear person, a dear pet, an ideal, a dream, a little bit of health, a hope ... 

Today is one such day. After reading about the death of Anthony Bourdain, a man who, in my opinion, defies labels and definitions, it got really dark. 

My husband and I were talking and we both feel like we've known him on a personal level. We had the luxury of seeing him live a few years back in Salt Lake City and I am so happy we got that chance! He was so real. He was so honest. Heart on his sleeve, he called what he saw what he thought it should be called. He had little concern for how he was perceived, and he was unapologetically honest, and truthful to himself. Or so we thought ... 

I have been collecting his books for years, but I have to confess that I am yet to crack one open. In a world that has so much stuff out there, on all the feeds I follow, I have been following his shows, his blog posts, his articles, his facebook feeds. I have been keeping his books for that one day, when I will work less and read more - like a treasured keepsake that you might only bring out once a year for the holidays. 

Once you get him, I think it's hard to kick the habit - so I have been able to conveniently get a healthy helping of Bourdain through various media sites, and through CNN. 

He had such an eye for the ordinary, and such a gift to make it extraordinary. He is one of the geniuses of story-telling, which is secondary only to his honesty. He peeled reality like an onion, to get to the bitter-sweet-spicy core of it. 

He made you feel, and smell, and taste (mostly) with him. But most of all, he made you feel the humanity in everything he followed. I think, ultimately, he loved people, the more obscure, the more troubled, the more underdog-like, the better. Nothing was ordinary to him. As it shouldn't be, for nothing is random in this world, and beyond! He called your senses to pay attention and not miss the big miracle that the world around you is. He was all about awareness, most of all. And understanding, secondly. 

I had to stop from my busy day and record this. My mind just stopped. My heart breaks for his family, for us all, for the world in general. How no one can prevent such sudden and sad deaths is still beyond me ... 

Rest in peace, Chef! I am saddened that I won't be adding to my book collection anymore, which is the only thing I have left to "hear" you again ... 

Saturday, June 02, 2018

A Picture a Day. April and May 2018

What a whirlwind of two months!

After the winter which was way too long and unusually cold for The South, we finally watched everything come back to life: the trees, the many blooms, the creatures, ourselves ... 

We flew across the world and visited friends and family ... We visited places close to home. And sweeter than anything, we took in the world around us, at our door step. 

We're lucky and blessed and so grateful. 

Enjoy my journey during the past two months. In pictures. 



A carnivorous pitcher flower at the NC Botanical Garden in Chapel Hill, NC.
Click it to see pictures from April and May, starting with April 1st.