De ziua mamei ...
“A fost odata ca niciodata …” incepea, probabil, povestea pe care o citea sora mea la ora aceea tarzie de seara; una din cele cateva povesti pe care le citea, si poate recitea, zilnic din culegerea “Povesti cu zane” – o carte care o pasiona la cei 4-5 ani cati avea in seara care imi revine in minte acum, rascolind prin amintiri …
Maia, mama mamei, statea intr-un fotoliu vechi si lucra la
ceva “de mana” ca sa termine vreo haina noua pe care o avea de predat vreunui
client. Mama statea pe pat cu mine si sora mea, in aceeasi camera, in sufrageria maiei, si
impletea niste hanorace de lana pentru noi doua, fetele. Mama ne
impletise doua hanorace pentru toamna, din lana naturala, aspra, care iti
dadea mancarime la piele (dar asa stiai ca e “lana adevarata”, zicea mama). Hanoracele acelea mi-au ramas (si cred ca si sorei mele) in minte intiparite ca si cum ar fi in fata ochilor mei si astazi: materialul cu care le impletea mama avea culoarea naturala a lanei, un fel de bej deschis. La
imbinari, mama folosea crosetul sa uneasca partile componente ale hanoracului
si croseta cu un fir rosu aprins care dadea hanoracelor un fler de modern si
sofisticat, mi se parea mie. Hanoracele nu erau impletite intr-un model prea
complicat, dar si el era la fel de interesant: un model “de sah”, ziceam noi,
in patratele, ca o plansa de sah, un patrat pe fata si unul pe dos. Ca sa nu ne certam, cele doua pulovere erau identice. Singura diferenta era marimea, unul mai mic si unul, pentru mine, mai mare.
Eu stateam langa mama care imi explica nu numai cum impletise pana atunci hanoracele dar ma si invata si pe mine sa impletesc. Intai ma invata cum sa fac un ghem dintr-un scul de lana. Apoi imi punea andrelele in mana si ma invata diferite metode de a impleti diferite modele.
“Un ochi pe fata si unul pe dos.”
“Mama, dar cand impletesc randul urmator, cum am sa stiu pe
care ochi sa il fac pe fata si pe care pe dos?”
“Lana iti spune, draga! Uita-te la lana si vezi daca vine
din spatele andrelei sau din fata. Daca vine din spate, il faci pe fata, daca
vine din fata, il faci pe dos.”
“Dar cum se face bobul de orez?” – intrebam eu, pentru ca
trebuia sa invat pentru scoala cum se face.
“Ei, la bobul de orez faci invers decat la unul pe fata si
unul pe dos. Pe cel pe care trebuie sa il iei pe fata, il iei de fapt pe dos …” Mama are un dar deosebit de a explica lucrurile extrem de clar.
Toate patru fetele se adunau din cand in cand la cate o
claca, mai ales in serile reci ale toamnelor sau iernilor din Romania.
Maia, care era croitoreasa de profesie, avea mereu ceva de lucru:
o rochie pentru vreo doamna, un deux-pieces pentru mama, “sa il poarte la
servici”, niste pantaloni pentru “Gheorghe Ion” care era destinatia vaga a oricarui
obiect de imbracaminte pe care il facea sa il vanda cui avea bani sa il
cumpere.
Mama avea si ea mereu cate un lucru de mana cu ea: ori ceva
de impletit, cum erau hanoracele, ori ceva de crosetat. Tin minte un set de mileuri
pe care le croseta si mi se parea absolut imposibil de invatat asa o aptitudine
de ciudata si de grea. Mai tarziu, cand eram deja adulte noi doua, s-a invatat
singura sa coase goblene si a umplut o casa cu capodopere o vreme indelungata …
De la ea am invatat si eu sa fac goblen, sa impletesc si sa crosetez, si in ziua
de azi am cate vreun “proiect” inceput care isi asteapta incheierea prin cate o camera …
Sora mea nu era prea interesata de lucrurile manuale dar completa
cvartetul fetelor cu vreo carte in care se pierdea cu ore in sir. Serile
acestea aveau aroma de placinta de mere si temperatura radiatorului pe care cu
siguranta il aveam deschis. Eram adunate toate patru, trei generatii de fete, intr-o
camera mica, plina de mobilier vechi care mirosea a timp trecut si intelepciune
si ne comunicam durerile, placerile, parerile, invatand una de la alta si avand
ceva de aratat, un lucru “gata” la sfarsitul sederii la claca. Invatam nu numai
despre lucruri casnice, sau retete pentru tot felul de mancaruri, dar invatam si despre stramosi, rude departate, drame ascunse, povesti de
dragoste reale, de durere si de boala care se intamplau sau se intamplasera
inainte de venirea noastra pe lume. La urma urmei invatam despre cine eram si incotro ne indreptam ...
Pe langa legatura de sange pe care o stiam ca exista formam
acum o legatura si mai adanca, a unor experiente impartasite, a unor sfaturi
date fara conditie si fara motiv. In final, aceasta apropriere ne lega si unea
mai puternic. Era un mediu intim si restrans, in care totul era permis, si desi
nimeni nu folosea atunci cuvinte ca “dragoste” sau “iubire”, toate stiam, din
instinct, ca dragostea dintre noi era subinteleasa si neconditionata si plutea in aerul
inchis al camerei de la una la alta, nestingherita. Firul invizibil de dragoste care ne unea de la nastere se ingrosa in acele seri si avea a persista in vietile si constiinta noastra
pana in ziua de azi, si mai departe …
Frunzele se fugaresc pe drum in cercuri nebune si clopoteii agatati
de streasina suna in bataia vantului insistent. Lumina soarelui a palit
si varfurile copacilor se unduiesc in culori deocamdata timide, de galben si
rosu. Vecinii si-au scos gavanoasele de crizanteme pe scarile din fata caselor.
Acestea sunt primele semne ca e septembrie. Primele semne ca e toamna. Primele
semne ca e ziua mamei. E din nou vremea puloverelor si a hanoracelor. Acum imi revin navalnic amintirile de altadata, cand
eram toate sub acelasi acoperis, cu mama in centru, legand vechea generatie a
bunicii de generatia noastra, ca un pod suspendat, organic, real si puternic,
invatandu-ne aptitudini casnice care ne pregateau pentru “casa noastra” si definind,
chiar daca nu isi dadea atunci seama, cine eram si cine vom fi in viata de mai tarziu.
Azi, de ziua ei, nu cred ca exista ceva pe lume pe care sa il doresc mai mult decat sa fiu in aceeasi camera cu ea si sa ne spunem pasurile
si sa ma invete despre lucruri manuale, retete, sa ne facem amandoua unghiile
in acelasi timp, si sa o ascult cum impartaseste cu drag detalii despre viata
in genere, despre cine este ea si cine sunt cei dinaintea ei, si … despre viata
care a fost odata … ca niciodata …
La multi ani sanatosi si buni, mama, cu multa dragoste, de departe …
No comments:
Post a Comment